În universul muzicii Înapoi la: Emisiuni
În universul muzicii cu... ES, Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei în România (I)
Un ambasador recunoscut drept un iubitor al muzicii bune: era poate de așteptat din partea ambasadorului Austriei la București, venit din țara valsului, a Concertului de Anul Nou de la Viena, a Operei de stat din Viena, un adevărat simbol pentru viața culturală internațională. Am stat de vorbă cu dl ambasador despre toate acestea și încă mai mult: rezultatul îl veți putea descoperi pe parcursul a trei sâmbete (3, 10 și 17 decembrie), de la ora 16.00.
Sunteți cunoscut printre ambasadorii care
activează astăzi la București drept un meloman, mai curând un iubitor al
muzicii de bună calitate, indiferent de genul ei. De ce este important pentru
dvs. acest aspect?
Muzica este un
element foarte important al vieții culturale, iar muzica clasică are un loc
aparte în contextul general al muzicii. Mi-amintesc când eram tânăr că îmi
plăcea foarte mult să merg la concerte pentru că era o oportunitate de a găsi
concentrare, relaxare, mai curând, un fel de meditație: îmi plăcea atmosfera
din sala de concert. În plus, la Viena, a merge la concert este parte a vieții
sociale, atât de mulți oameni merg la concert că e foarte posibil să găsești un
prieten acolo, chiar dacă nu aranjasei acest lucru înainte. Mi-aduc aminte că
prima meu serviciu a fost obținut la un concert, în urma unei discuții purtate
acolo, pentru că acolo am întâlnit pe cineva care avea un serviciu de oferit.
Deci, iată, o atmosferă pe care o iubesc.
Cred că noi, românii, credem despre austrieci că
sunt un popor foarte muzical, gândindu-ne la vals, Viena, un centru al muzicii
clasice în contemporaneitate. Sunt austriecii atât de muzicali precum ne
imaginăm noi că sunt?
Muzica este parte
a culturii noastre și este sprijinită de instituții publice reușind să impună
rezultate notabile la nivel mondial. Nu-mi dau seama dacă austriecii sunt mai
muzicali față de alte popoare, noi avem această tradiție muzicală așa cum, de
exemplu, irlandezii au dansul lor, sau românii, muzica lor minunată
tradițională. Avem mai ales la Viena această tradiție muzicală din motive ce
țin de istorie, ceea ce se răsfrânge asupra întregii Austrii, în general.
Haideți să vorbim despre Viena și muzica clasică.
Primele gânduri: valsul, opera, concertul de Anul Nou. Raluca Știrbăț, pianista
care locuiește acum la Viena și face o minunată muncă de punere în lumină a
moștenirii lui George Enescu, spunea la un moment că valsul este un dans cu
mult mai sofisticat decât s-ar crede la prima vedere. Cum vedeți dvs. spiritul
valsului?
Dintr-un punct de
vedere practic, valsul este un dans pe care-l înveți foarte repede când mergi
la o școală de dans. Când eram tânăr, era o tradiție ca fiecare școală să aibă
cursuri de dans, astfel încât în prejma bacalaureatului, oricine să știe să
danseze, cu adevărat. Iar valsul era dansul preferat pentru festivități. Nu pot
aprecia dacă valsul este un dans ușor sau nu, cu siguranță, este un dans rapid.
Pe vremea lui Johann Strauss este un dans foarte popular, crea senzație, era
ceva nou și modern. Iar acest spirit al său a fost prezervat ulterior și așa
s-a ajuns la tradiția sutelor de baluri care au loc la Viena în fiecare an. Ca
ambasador, susțin acest lucru, pentru că în atâtea orașe mari, așa cum este și
Bucureștiul, sunt oameni care organizează baluri vieneze, iar unul dintre ele
devine așa numitul bal oficial, ceea ce înseamnă că Primăria Vienei susține
acel bal, iar ambasadorul este patron.
Și dvs aveți o implicare concretă în organizarea
acestui bal de la București, nu?
Aici avem un bal
foarte frumos, pentru că are loc la Palatul Parlamentului, ceea ce dă un alt
aer evenimentului. Un bal vienez se organizează mult mai bine într-un palat, nu
doar într-o sală mare și atât. Este foarte bine să existe mai mult decât o
singură cameră, ca oamenii să se poate mișca, așa cum se întâmplă la Viena, la
Hofburg, de pildă. Rolul meu este să dau sfaturi pentru crearea unei atmosfere
autentic vieneze, care trebuie să includă dansul debutanților, cadrilul de la
miezul nopții, după care atmosfera se destinde și devine mai puțin oficială.
Încă vă place să dansați vals?
Da, este un dans
învățat în tinerețe. Cei mai mulți nu merg prea dans într-o sală de bal prea
des; cu celelalte dansuri pe care am încercat să le învăț, tango sau chachacha,
nu am reușit prea bine. Valsul însă nu-l uiți niciodată. Ritmul este acolo, te
prinde, așa că da, îmi place să dansez vals.
Când spuneți vals, la ce valsuri vă gândiți?
La valsurile
vieneze, nu la cele englezești. Ca Valsul imperial, și toate celelalte pe care
Orchestra Filarmonicii din Viena le interpretează la concertul de Anul Nou.
Care sunt diferențele între valsul vienez și cel
englez?
Valsul englezesc
este mult mai lent, te învârți într-un mod mult mai controlat. Valsul vienez
este un dans rapid. Amețești în momentul când îl dansezi corect.
Ați studiat muzica?
Nu, adică, de
fapt, da. Nu am studiat muzica la Universitate, însă am luat lecții de pian,
așa cum mulți tineri austrieci o fac. Părinții mei au făcut efortul de a-mi
asigura lecții când eram adolescent. Am crescut la țară și lecțiile de pian
erau plătite de părinții mei în particular. A fost foarte important pentru mine
că am învățat muzică, am învățat cum funcționează sistemul muzical, am învățat
despre muzica clasică, deși nu am niciodată un pianist prea avansat.
Ce ați cântat, mai exact?
Mi-amintesc de
studiile de Czerny, de Fur Elise de Beethoven, de Alla turca de Mozart. Fiul
meu, 30 ani mai târziu, a studiat și el pianul și am văzut ce diferență e în
momentul când ești talentat față de situația când nu prea ai talent, cum eram
eu. Imediat simțea ritmul, înțelegea armonia; de altfel, a și studiat pianul la
un Conservator particular; nu este muzician profesionist, dar cântă foarte
bine. Deci, educația mea muzicală m-a ajutat foarte mult; când am crescut,
muzica pop și rock’n’roll a devenit mai importantă. Am învățat să cânt la chitară și eram parte
dintr-o trupă. Cred că dacă nu ești introdus de devreme în muzica clasică, ea
ți se pare prea grea. De aceea, cred că este important că tinerii să fie introduși
în muzică devreme, cât mai devreme posibil. Cred că interesul meu pentru muzica
clasică a fost susținut și de faptul că tata iubea foarte mult opera, deci
ascultam multă muzică de operă acasă. Chiar dacă la un moment mi se păreau
Beatles sau Led Zeppelin mai importanți, totuși tot știam arii celebre și era
foarte ușor să revin oricând la muzica clasică.
Ce asculta tatăl dvs.?
Arii din opere
foarte cunoscute precum La traviata sau Boema.
De ce credeți că este important ca un părinte să
asigure lecții de muzică pentru copiii săi?
Muzica este
oriunde, este bun indiscutabil al trecutului și este bine să poți să înțelegi
nu doar melodiile și armoniile simple, dar și lucrurile mai profunde care îți
pot aduce o mare satisfacție. Chiar și în cazul jazzului, este nevoie de puțin
timp pentru a te obișnui cu noi modalități de a face și asculta muzica. Trebuie
să începi de undeva; de aceea este important ca părinții să dea șansa copiilor
de a se obișnui cu diferite stiluri muzicale și sper că școala va face acest
lucru în continuare în țara dvs.
Și eu sper acest lucru. Radio România Muzical a
inițiat proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică, desfășurat și în școli;
copiii din sate spun că este important pentru ei că ascultă muzică clasică la
școală. Cred că este important să dăm șanse copiilor, mai ales acolo unde
astfel de șanse devin atât de rare.
Muzica clasică
este o valoare. Să ne gândim la definiția sintagmei “clasic”, pentru că
muzica secolului al XVII-lea este atât de diferită de muzica veacurilor XIX și
XX, fără a mai aminti de specificul muzicii contemporane care nu mai are nimic
de a face cu Vivaldi. Deci, spectrul este foarte larg. Este foarte bine că
Radio România Muzical are un program dedicat copiilor și-mi amintesc că un
director român foarte cunoscut de la Opera din Viena, Ioan Holender, a avut ideea unui program pentru copii la
Opera de stat din Viena.
Dacă nu pui semințe,
nu te poți aștepta să crească flori…
Aș vrea să adaug ceva. Unii copii ei înșiși își doresc să facă muzică, pentru alții,
funcționează așteptările părinților sau ale societății. În profesia mea, așa
cum se întâmplă și în alte cazuri, nu am întotdeauna timp să-mi dezvolt
cunoștințele muzicale, câteodată nu am timp nici să ascult lucrările preferate,
dar totuși, acesta este un lucru la care pot să revin oricând. De multe ori mă
gândesc că ar fi păcat să nu am acest lucru. Nu am cântat la chitară de ani de
zile, dar știu că atunci când voi avea mai mult timp, când voi fi la pensie, am
la ce să mă întorc, pentru că am deja cunoștințele de bază, nu va mai fi un
efort atât de mare ca să-mi reamintesc și să continui.
Deci, vreți să vă
întoarceți la pian sau la chitară?
Cred că la chitară, pentru că nu am învățat niciodată să
cânt o partitură la chitară. Am făcut doar acompaniamente în stil rock’n’roll, dar mi-ar plăcea să învăț chitara
clasică.
Aveți doi copii, unul dintre ei a luat lecții de
pian, celălalt a studiat și el muzica?
Nu. Avem o
situație foarte interesantă. Băiatul a fost mai mult interesat de muzică, fata,
mai mult de știință. Ea a știu încă din copilărie că nu este interesată de
muzică. Deci, am o fată om de știință, și un băiat care lucrează în domeniul
umanist, mai precis în organizarea de evenimente, dar mai cântă într-o trupă
crossover și din când în când ia și lecții de pian pentru jazz. Și ar mai fi
ceva de subliniat: fiul meu, destul de devreme, a început să respingă ideea de
a face muzică și am avut discuții serioase dacă să mai continue sau nu. Pentru
a salva situația, mi-am spus: Bine, hai să încercăm altceva. Hai să găsim un
profesor care să cânte și muzică rock. Și am fost surprins să văd cât de repede
a prins ideea asta, pentru că îi plăcea să cânte, avea ureche bună, învăța
imediat pe dinafară și îi plăcea pianul, vroia să continue. Îi plăceau ritmul,
armoniile, dar nu-i plăcea să cânte repertoriul clasic. Așa că, pur simplu, am
găsit genul de muzică potrivit pentru el. Sunt fericit și mândru că nu ne-am
dat bătuți prea devreme, pentru că și-a dezvoltat aptitudinile muzicale cu mult
mai mult decât am făcut-o eu însumi sau o fac cei mai mulți dintre oameni.
A avea muzica în viața înseamnă că poți cânta la
un instrument sau poți asculta muzică, pe CD-uri sau la un concert. Este
important să le faci pe amândouă, este importantă doar una?
Ne întoarcem la
subiectul de ce ar trebui să învețe copiii un instrument. Dacă nu ai încercat
vreodată personal să cânți ceva, nu poți să judeci cât de bine cântă alții.
Dacă nu ai cântat la pian, vioară sau flaut, probabil că nu înțelegi ce lucruri
extraordinare fac alții, marii interpreți sau marile orchestre. Îmi amintește
de sport, înțelegi mult mai bine despre ce e vorba când ai încercat tu însuți,
de exemplu, cât de dificilă este o partidă de tenis. Cu muzica este la fel,
știi să o apreciezi mult bine după ce înțelegi puțin despre ce e vorba
Spuneați că muzica clasică este un univers amplu
și divers și aveți dreptate. Ce tip de muzică le-ați recomanda tinerilor
începători să asculte?
Cred că mulți
iubesc muzica lui Mozart, Beethoven sau valsurile vieneze, este ceea ce am numi
muzică accesibilă în cadrul muzicii culte. Cred că tinerii ar trebui mai întâi
să cunoască această muzică. Când am început eu să fiu mai interesat de muzică
clasică, am ascultat mai întâi Vivaldi, cred că era o modă în anii 70 ani
secolului trecut. Apoi nu am mai fost așa interesat de Mozart, pentru că vroiam
să-mi dezvolt alte gusturi. Dar am revenit la muzica incredibilă semnată de
Mozart și Beethoven și aș vrea să-i amintesc pe acei dirijori care au creat un
nou mod de a interpreta această muzică, așa cum a fost Nikolaus Harnoncourt
care a făcut ca acest repertoriu să pară nou. De asemenea, și Manfred Honeck,
pe care l-am descoperit recent, un dirijor incredibil, cu adevărat. Sunt
fericit că Manfred Honeck va reveni la București la Festivalul Enescu din 2017
așa că voi încerca să prind bilete la concertul lui.